miercuri, 7 martie 2012
Credinta prin fapta
In data de 6 martie 2012 la Parohia Constantin Brancoveanu o delegatie condusa de Pc. Pr. Iancu Militaru, Protopop de Alexandria, din Episcopia Alexandriei si Teleormanului, a adus rodul colectei organizata in Protopopiatele Alexandria si Videle pentru ajutorarea persoanelor afectate de caderile masive de zapada din aceasta iarna.
Astfel, 16 familii au beneficiat de un ajutor financiar consistent pentru reparatiile necesare in gospodariile acoperite de troiene.
Grija fata de semeni se manifesta inca odata, iar prin solidaritate putem trece peste incercarile dificile din viata. Prin aceasta actiune, adevarul biblic al samarineanului milostiv devine viu si lucrator.
Aducand multumire tuturor celor care au raspuns apelului umanitar, rugam pe Bunul Dumnezeu sa le rasplateasca fapta.
luni, 27 februarie 2012
campanie 2%
CINE SUNTEM?
PAROHIA SFINŢII IMPĂRAŢI CONSTANTIN ŞI ELENA este una din unităţile administrative ale Bisericii Ortodoxe Române şi funcţionează în cadrul Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, Protoieria Slobozia.
CE FACEM?
În afara cadrului liturgic (a slujbelor religioase care se oficiază la biserica parohială) şi a asistenţei religioase acordată locuitorilor satului, intenţionăm ca în cel mai scurt timp să începem lucrările la reconsolidarea bisericii prin refacerea acoperişului şi a interiorului cât şi reconstruirea clopotniţei.
Cu sumele deja virate din impozit am reusit achiziţionarea unei Sfinte Cruci pentru Sfântul Altar,am ridicat un grup sanitar, de asemenea facem demersuri pentru refacerea unui clopot vechi care s-a fisurat odată cu trecerea timpului, prin folosire.
Am implicat copiii parohiei noastre în acţiuni caritabile, un exemplu fiind vizita, cu ocazia Nasterii Domnului, la centrul fundaţiei New Life care are în ingrijire copii cu deficiente neuro-motorii.
Mulţumim pe această cale celor ce anul trecut au fost alături de noi!
DE CE AVEM NEVOIE DE TINE ?
Pentru că prin direcţionarea celor 2% din impozitul pe care deja l-ai plătit către stat putem să realizăm o parte din proiectele propuse.
DE CE AI FACE ACEASTĂ DIRECŢIONARE?
În primul rând pentru că nu ai nimic de pierdut.
Banii pe care îi direcţionezi către noi sau către altă entitate non profit oricum au fost plătiţi la bugetul de stat şi sunt folosiţi în alte scopuri pe care de cele mai multe ori nu le cunoaştem .
Apoi gândeşte-te că faci o faptă bună, ajuţi pe cei ce au nevoie de tine şi ştii ce se va face cu aceşti bani.
CE TREBUIE SĂ FACI?
1.Dacă eşti salariat, trebuie să completezi cu majuscule datele de identificare ale contribuabilului de la punctul I din formularul 230 pe care l-ai primit odată cu acest pliant.Este important ca datele de la acest punct sa fie conforme buletinului de identitate. Dacă nu ştii suma de la punctul II, nu este nici o problemă, ea va fi completată de organul fiscal.
2.Returnează formularul persoanei de la care l-ai primit.
3.Dacă mai cunoşti un prieten care ar face acelaşi lucru nu ezita să-i spui despre această posibilitate de implicare.
Nu uita că data limită la care se poate depune cererea privind destinaţia sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual este 15 mai.
Pentru mai multe detalii aşteptăm să ne contactaţi.
“Si sfat vă dau în aceasta: că aceasta vă este de folos vouă, care încă de anul trecut aţi început nu numai să faceţi, ci să şi voiţi.
Duceţi dar acum până la capăt fapta, ca precum aţi fost gata să voiţi, tot aşa să şi îndepliniţi din ce aveţi. Căci dacă este bunăvoinţă, bine primit este darul, după cât are cineva, nu după cât nu are. Nu doar ca să fie altora uşurare, iar vouă necaz, ci ca să fie potrivire: Prisosinţa voastră să împlinească lipsa acelora, pentru ca şi prisosiţa lor să împlinească lipsa voastră, spre a fi potrivire”
EPISTOLA A II A CĂTRE CORINTENI A SFÂNTULUI APOSTOL PAVEL
Capitolul VIII versetele 10-14
DUMNEZEU SĂ TE BINECUVINTEZE PENTRU IMPLICAREA TA
PAROHIA SFINŢII IMPĂRAŢI CONSTANTIN ŞI ELENA este una din unităţile administrative ale Bisericii Ortodoxe Române şi funcţionează în cadrul Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, Protoieria Slobozia.
CE FACEM?
În afara cadrului liturgic (a slujbelor religioase care se oficiază la biserica parohială) şi a asistenţei religioase acordată locuitorilor satului, intenţionăm ca în cel mai scurt timp să începem lucrările la reconsolidarea bisericii prin refacerea acoperişului şi a interiorului cât şi reconstruirea clopotniţei.
Cu sumele deja virate din impozit am reusit achiziţionarea unei Sfinte Cruci pentru Sfântul Altar,am ridicat un grup sanitar, de asemenea facem demersuri pentru refacerea unui clopot vechi care s-a fisurat odată cu trecerea timpului, prin folosire.
Am implicat copiii parohiei noastre în acţiuni caritabile, un exemplu fiind vizita, cu ocazia Nasterii Domnului, la centrul fundaţiei New Life care are în ingrijire copii cu deficiente neuro-motorii.
Mulţumim pe această cale celor ce anul trecut au fost alături de noi!
DE CE AVEM NEVOIE DE TINE ?
Pentru că prin direcţionarea celor 2% din impozitul pe care deja l-ai plătit către stat putem să realizăm o parte din proiectele propuse.
DE CE AI FACE ACEASTĂ DIRECŢIONARE?
În primul rând pentru că nu ai nimic de pierdut.
Banii pe care îi direcţionezi către noi sau către altă entitate non profit oricum au fost plătiţi la bugetul de stat şi sunt folosiţi în alte scopuri pe care de cele mai multe ori nu le cunoaştem .
Apoi gândeşte-te că faci o faptă bună, ajuţi pe cei ce au nevoie de tine şi ştii ce se va face cu aceşti bani.
CE TREBUIE SĂ FACI?
1.Dacă eşti salariat, trebuie să completezi cu majuscule datele de identificare ale contribuabilului de la punctul I din formularul 230 pe care l-ai primit odată cu acest pliant.Este important ca datele de la acest punct sa fie conforme buletinului de identitate. Dacă nu ştii suma de la punctul II, nu este nici o problemă, ea va fi completată de organul fiscal.
2.Returnează formularul persoanei de la care l-ai primit.
3.Dacă mai cunoşti un prieten care ar face acelaşi lucru nu ezita să-i spui despre această posibilitate de implicare.
Nu uita că data limită la care se poate depune cererea privind destinaţia sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual este 15 mai.
Pentru mai multe detalii aşteptăm să ne contactaţi.
“Si sfat vă dau în aceasta: că aceasta vă este de folos vouă, care încă de anul trecut aţi început nu numai să faceţi, ci să şi voiţi.
Duceţi dar acum până la capăt fapta, ca precum aţi fost gata să voiţi, tot aşa să şi îndepliniţi din ce aveţi. Căci dacă este bunăvoinţă, bine primit este darul, după cât are cineva, nu după cât nu are. Nu doar ca să fie altora uşurare, iar vouă necaz, ci ca să fie potrivire: Prisosinţa voastră să împlinească lipsa acelora, pentru ca şi prisosiţa lor să împlinească lipsa voastră, spre a fi potrivire”
EPISTOLA A II A CĂTRE CORINTENI A SFÂNTULUI APOSTOL PAVEL
Capitolul VIII versetele 10-14
DUMNEZEU SĂ TE BINECUVINTEZE PENTRU IMPLICAREA TA
miercuri, 22 februarie 2012
“Apostolii graitori de Dumnezeu si Parintii nostri jertfitori si purtatori de Duh [....] prin gura lor a grait Dumnezeu, a rânduit Liturghiile, cântarile, rugaciunile de fiecare an, în amintitrea celor plecati” (Sfântul Atanasie Cel Mare).
Prolog
Conform marturiei patristice uniforme, care confirma neîncetat traditia neîntrerupta de veacuri, rugaciunile speciale pentru morti au fost rânduite de catre Sfintii Apostoli(1). Aceasta rânduiala are doua fundamente dogmatice:
a) Consensul Bisericii, ca si comuniune a Sfintilor, care este alcatuita nu doar din cei vii, ci si din crestinii adormiti.b) Credinta în viata de dupa moarte, învierea mortilor si judecata cea din urma.
Mai mult, învatatura si practica îndelungata a Bisericii ne îndeamna sa ne aratam grija pentru adormirea unui suflet, nu doar prin rugaciuni, ci si prin fapte de iubire. Astfel, poruncile apostolice rânduiesc sa se ofere saracilor anumite bunuri ale mortului, spre pomenirea lui. Si Sfântul Ioan Gura de Aur, tâlcuind Evanghelia dupa Sfântul Ioan, ne sfatuieste sa facem asemenea fapte bune “încât daca mortul este pacatos, sa se izbaveasca de pacatele lui, iar daca este drept, sa primeasca plata si recompensa mai mare”. Rugaciunile pentru morti, pe de alta parte, înseamna atât pomenirea numelor la Sfintele Liturghii, cât si savârsirea unor slujbe speciale, parastasele. Deja în Constitutiile Apostolice, întâlnim amintite parastasele, la trei, noua, patruzeci de zile, si un an, potrivit timpului savârsirii lor, din ziua mortii. Multe simboluri ale parastaselor din zilele noastre sunt amintite de catre Parinti. Cele mai importante sunt urmatoarele: parastasul de trei zile simbolizeaza învierea Domnului, dupa ramânerea timp de trei zile în mormânt, si se savârseste cu nadejdea ca si mortul va învia în împaratia cereasca(2). Parastasele de noua zile se savârsesc pentru cele noua cete îngeresti, cu speranta ca sufletul celui mort sa va afla alaturi de ele. Parastasul de patruzeci de zile este pus în legatura cu înaltarea Domnului, care a avut loc la patruzeci de zile dupa Înviere, prin care ne rugam ca si mortul sa se înalte, ca sa-L întâlneasca pe Hristos în ceruri, si sa vietuiasca pentru totdeauna împreuna cu El. Parastasul de un an, se savârseste la împlinirea unui an de la ziua mortii, în amintirea zilei de nastere a mortului, caci pentru crestinii credinciosi, ziua nasterii celei adevarate este ziua mortii trupesti si a mutarii la viata vesnica.
Parastase, în legatura cu simbolismul celor de mai sus, se mai savârsesc si în luna a treia, a sasea si a noua, de la ziua mortii. Cel mai mare folos îl aduce mortilor slujba Sfintei Euharistii, savârsita în amintirea lor, pentru ca alunei prin particelele de pe Sfântul Disc “mortii se unesc în chip nevazut cu Dumnezeu si comunica cu El, si sunt mângâiate, mântuite, si se desfata în Hristos” (Sfântul Simeon al Tesalonicului). In afara de parastasele speciale pentru fiecare mort, Biserica are slujbe zilnice, cu rugaciuni generale pentru cei adormiti, asa cum avem de pilda, o parte din rânduiala miezonopticii, si referirile din Ecteniile Vecerniei, Utreniei si Dumnezeiestii Liturghii. De asemenea, Biserica a consacrat si zile speciale de parastase. Aproape toate sâmbetele anului bisericesc, si în special cele de dinaintea Duminicilor lasatului sec de carne, si a Rusaliilor, simt consacrate pomenirii mortilor. Trebuie sa se consemneze, desi este de la sine înteles, ca Biserica savârseste parastase, doar pentru crestinii care au adormit în sânurile ei.
Pe scurt, cele spuse mai sus despre parastase, si în general despre comuniunea celor vii cu madularele adormite ale Bisericii, adica a tututor madularelor, trupului divino-uman al lui Hristos simt, pe de o parte, înstiintari pentru cititorul neinitiat, iar pe alta parte, o introducere la lucrarea Sfântului Ioan Damaschin “Despre cei adormiti în credinta” din care redam numai câteva fragmente. În aceasta lucrare, marele Sfânt si teolog al secolului al VIII-lea, sintetizeaza învatatura noastra despre parastase si, folosind o multime de marturii patristice, raspunde la multe întrebari în legatura cu provenienta lor istorica, importanta si scopul lor.
Folosul Parastaselor
Diavolul, cel lipsit de orice bine si de orice lucru bineplacut lui Dumnezeu, aducând un motiv straniu si ciudat, si cu totul fara legatura, s-a repezit asupra unora si le-a semanat parerea ca, chipurile, nu folosesc cu nimic mortilor toate faptele bineplacute lui Dumnezeu, care se fac pentru sufletele lor. Si ei sunt de acord ca este asa, si folosesc texte scripturistice ca sa-si sustina parerea lor: “Pentru ca noi toti trebuie sa ne înfatisam înaintea scaunului de judecata a lui Hristos, ca sa ia fiecare dupa cele ca a facut prin trup, ori bine ori rau” (II Corinteni 5, 10), si “Ca nu este întru moarte cel ce Te pomeneste pe Tine. Si în iad, cine Te va lauda pe Tine?”(Psalmi 6, 5). Si “Tu, Doamne, vei rasplati sau vei pedepsi pe fiecare dupa faptele lui” (Psalmi 61, 11) si “Ceea ce seamana fiecare, aceasta va si secera” (Galateni 6, 7).
Deci, înteleptii mei, le vom spune acestora sa cerceteze si sa afle, ca pe cât de mare este frica pe care ne-o inspira Dumnezeu, Domnul tuturor, cu mult mai mare este bunatatea Lui. Desigur ca amenintarile Lui sunt înfricosatoare, dar si iubirea Sa de oameni, neînchipuit de mare. Si judecatile Lui sunt înfricosatoare, dar si milostivirea Lui este necuprinsa.
Luati seama la ce spune Sfânta Scriptura: Când Iuda Macabeul, se afla în Sion, cetatea marelui împarat, a vazut pe poporul sau ucis de vrajmasi, si a cautat si a aflat, în trupurile lor idoli mici. Si degraba, cu evlavie si iubire, a oferit pentru fiecare, jertfe de ispasire, mult milostivului Dumnezeu. De aceea, si Sfânta Scriptura se minuneaza de acea fapta a lui, ca si de toate celelalte (Vezi II Macabei 12, 38-45). Ucenicii Mântuitorului nostru, tainuitorii si martorii Cuvântului, dumnezeiestii apostoli, care au minunat lumea, au rânduit sa se faca pomenirea credinciosilor morti, în timpul rânduielii Preacuratelor si de viata facatoarelor Taine. De atunci si pâna în zilele noastre, Biserica Apostoleasca si Soborniceasca a lui Hristos, în toate partile pamântului, tine cu statornicie si fara umbra de îndoiala aceasta traditie, si o va tine pâna la sfârsitul lumii.
Aceasta pomenire, apostolii n-au rânduit-o, fara ratiune, scop, si nici la întâmplare, întrucât credinta crestina, imbatabila, n-a primit nimic nefolositor, si n-a pastrat nimic în plus, ci a tinut învataturile cu statornicie atâtea veacuri. Toate câte le-a primit si le-a pastrat sunt si folositoare, bineplacute lui Dumnezeu, si mântuitoare. Sa vedem însa ce au spus despre aceasta tema Sfintii Parinti din vechime. Marele si profundul cunoscator al tainelor dumnezeiesti, Sfântul Dionisie Areopagitul, în lucrarea sa despre ierarhia bisericeasca, scrie urmatoarele: “Rugaciunile sfintilor au trecere si în aceasta viata, si cu mult mai mult dupa moarte, asupra acelora care sunt vrednici de sfintele rugaciuni, adica asupra credinciosilor”. Si în alta parte: “Atotbunul Dumnezeu cauta sa ierte toate greselile mortilor, care simt datorate neputintei omenesti, si vrea sa-i aseze în lacasul celor vii, în sânurile lui Avraam, ale lui Isaac si ale lui Iacov, de unde a fugit toata durerea, întristarea si suspinul, trecând cu vederea, prin bunatatea puterii Sale dumnezeiesti pacatele pe care le-au facut mortii, din slabiciune omeneasca, de vreme ce, asa cum spune Scriptura, nimeni nu este curat de pacat”.
Vezi, tu, cel care te împotrivesti, cum întareste faptul ca rugaciunile pentru cei care au murit cu nadejdea în Dumnezeu sunt folositoare? Cel care poarta numele teologiei, Sfântul Grigorie Teologul, spune despre mama sa, în cuvântul la înmormântarea fratelui sau, Cezar: “A auzit predica vrednica de luat în seama, si durerea mamei s-a facut mai usoara, prin fagaduinta cea buna si bineplacuta lui Dumnezeu, ca le va da pe toate de dragul fiului, va darui bogatia, ca dar de înmormântare pentru acesta”. Si mai jos adauga: “Asadar, toate câte tin de noi sunt acestea. Am mai facut deja si altele, dar vom mai face si în viitor, savârsind parastasele si zilele de cinstire anuale, daca vom ramâne în viata”.
Vezi cum atesta si vorbeste despre ofrandele bune si bineplacute lui Dumnezeu care se fac pentru cei care au adormit, si îndeamna la parastasele de fiecare an?
Dupa acesta, cel cu nume “de aur”, Sfântul Ioan Hrisostom, în tâlcuirea sa iluminata de Dumnezeu, la Evanghelia Sfântului Ioan, spune: “Daca idolatrii ard împreuna cu mortii si lucrurile care le apartin, cu mai mult tu cel credincios, trebuie sa însotesti odata cu cel credincios si lucrurile lui, nu ca sa se faca cenusa, precum cele ale idolatrilor, ci pentru ca sa-i daruiesti mai multa slava; adica, daca mortul este pacatos sa se izbaveasca de pacatele lui, daca este drept, sa se mareasca premiul si rasplata lui”. Si în tâlcuirea epistolei catre filipeni scrie: “Sa ne înteleptim, aducând folos celor care au plecat. Sa le oferim cu tarie orice ajutor. Ma refer la milostenii si la ofrande, la acestea care, într-adevar, aduc mare usurare, mare desfatare si folos. Pentru ca ele nici n-au fost rânduite, nici n-au fost lasate fara scop, si la întâmplare în Biserica lui Dumnezeu de catre ucenicii Sai întelepti. Si n-ar fi lasat aceia traditia, ca sa faca rugaciune preotul, în timpul savârsirii înfricosatoarelor Taine pentru credinciosii care au adormit, daca nu stiau ca vor avea prin aceasta mult câstig si mare folos”.
De Dumnezeu înteleptitul, Sfântul Grigorie de Nyssa, scrie la rândul sau: “Nimic n-a fost lasat nechibzuit si nefolositor de catre ucenicii si propovaduitorii lui Hristos, dar nici nimic n-a fost pastrat, fara cugetare si folos, în întreaga Biserica a lui Dumnezeu. Sa-i pomenim în timpul Tainei celei dumnezeiesti si pline de lumina pe cei care au adormit ortodocsi este lucru folositor si bineplacut lui Dumnezeu”. Pentru ca cuvintele: “Tu, Doamne, vei rasplati sau vei pedepsi pe fiecare dupa faptele lui” (Psalmi 61, 11), “Ceea ce seamana fiecare, aceasta va si secera” (Galateni 6, 7) si altele asemanatoare, s-au spus oricum despre a doua venire a Domnului, despre Infricosatoarea Judecata, si despre sfârsitul acestei lumi. Desigur, atunci nu va mai exista posibilitatea ajutorului, si orice rugaciune va fi nefolositoare, caci când se încheie bazarul, nu mai exista marfa de târguit. Într-adevar, unde vor fi atunci cei saraci? Unde vor fi preotii pentru savârsirea jertfei? Unde vor fi psaltii? Unde vor fi binefacerile? Unde vor fi faptele cele bune? De aceea, înainte sa vina acel ceas sa ne ajutam unul pe celalalt si sa oferim Iubitorului de oameni Dumnezeu faptele iubirii noastre, fratilor! Pentru ca El primeste cu multumire ofrandele noastre, de dragul celor care n-au apucat si au plecat, am zice, nepregatiti. Le primeste si le socoteste ca faptele si ofrandele acelora. Asa vrea Iubitorul de oameni Dumnezeu, ca fapturile lui sa ceara, si El sa le dea toate câte simt pentru mântuirea lor. Si mai ales se apleaca în întregime spre cel care nu se lupta doar pentru sufletul lui, ci se intereseaza si pentru sufletul semenului sau. În aceasta situatie omul devine urmator lui Dumnezeu, si darurile facute celorlalti le cauta ca pe bucuriile sale. Astfel, împlineste conditia iubirii desavârsite, îsi asigura fericirea (“Fericiti sînt cei care arata mila fata de altii pentru ca acestora Dumnezeu le va arata mila Sa” (Matei 5, 7), si împreuna cu sufletul aproapelui îsi foloseste mult si sufletul sau.
Sa trecem acum de la aceste marturii la altele asemanatoare si egale ca putere. Paladie în Istoria sa lausiaca aminteste cu acrivie despre minunile Sfântului Macarie cel Mare. Acolo scrie ca Sfântul Macarie, întrebând odata teasta unui mort, a aflat toate câte se întâmpla cu cei care au murit, si la sfârsit a adaugat: “Deci, n-ati gasit nicio mângâiere?” Aceasta întrebare a pus-o pentru ca obisnuia sa se roage pentru cei morti, si voia sa afle daca, într-adevar, acestia se folosesc. Atunci, Iubitorul de oameni Dumnezeu, a vrut sa-i descopere adevarul slugii sale credincioase. Deci, l-a înstiintat prin teasta: “Când faci rugaciunile pentru morti, simtim o mica usurare.”
Un altul dintre Sfintii Parinti avea un mucenic care vietuia în nepasare si, astfel, a ajuns la sfârsitul vietii sale. Mult milostivul si Iubitorul de oameni Dumnezeu i-a aratat batrânului, care se ruga cu lacrimi, ca-l va arunca pe ucenicul sau în foc pâna la gât, precum bogatul din parabola saracului Lazar (Luca 16, 23-24). Când batrânul sfânt a început sa se bata si sa se roage, plângând, Acela i-a descoperit, ca-l va baga în foc pâna la mijloc. Si când batrânul, din nou L-a rugat cu multa staruinta, Dumnezeu i-a aratat vedenie, ca l-a izbavit pe ucenicul sau cu desavârsire de focul iadului. Dar cine ar putea sa povesteasca cu de-a rândul toate marturiile care se afla raspândite în Vietile Sfintilor, în martirologii si în sfintele descoperiri, de unde reiese clar, ca rugaciunile, Liturghiile, si milosteniile pentru morti folosesc foarte mult sufletelor? Pentru ca nimic nu se pierde din toate câte au fost daruite lui Dumnezeu, caci Domnul le da înapoi însutit. Cât despre cuvântul profetului: “Cine se va pocai înaintea Ta?” (Vezi Psalmi 6, 6) am spus deja ca amenintarile Atotputernicului Dumnezeu sunt înfricosatoare, dar în cele din urma le pierde iubirea Sa de oameni negraita. De altfel si dupa acest cuvânt al profetului, s-a gasit oricum pocainta în iad. Ma refer la pocainta celor care au crezut acolo, când Domnul S-a pogorât ca sa-i mântuiasca. Dar si în iad, Datatorul de viata nu i-a mântuit pe toti, ci doar pe cei care au crezut. Acestea nu înseamna ca se desfiinteaza profetia. Niciodata. Aici se arata în mod simplu ca preabunul Dumnezeu este “biruit” de iubirea Sa fata de om. La fel s-a întâmplat si cu cuvântul profetic al lui Iona: “Ninive va fi distrusa!” (Ioan 3, 4). Însa n-a pierit pentru ca bunatatea lui Dumnezeu a biruit dreptatea lui. Si lui Iezechia, i-a zis prin gura profetului Isaia: “Fa testament pentru casa ta, caci nu te vei mai însanatosi, ci vei muri” (IV Regi 20, 1), însa n-a murit. Lui Ahab, din nou i l-a trimis pe profetul Isaia, ca sa-l înstiinteze: „Îti voi trimite nenorociri” (III Regi 20, 21), si nu i-a trimis. De ce ? Dumnezeu i-a explicat profetului: “Ai vazut cum s-a pocait Ahab: de aceea nu-i voi trimite nenorociri cât timp va trai” (III Regi 20, 29). Din nou, bunatatea a biruit hotarârea Lui, asa cum s-a întâmplat în foarte multe situatii, si cum se va întâmpla pâna la sfârsitul lumii, când se va încheia sarbatoarea, când nu va mai fi timp pentru ajutor, ci fiecare om se va afla singur cu povara lui. Acum este înca timp pentru îngrijorare, pentru osteneala, pentru schimbare, alergatura si lupta. Si fericit este cel care pâna în sfârsit nu si-a pierdut nadejdea lui. Dar mai fericit este cel care s-a luptat si pentru sine si pentru aproapele sau, pentru ca aceasta fapta sa alerge cineva în ajutorul aproapelui îl multumeste cel mai mult pe Mult Milostivul Dumnezeu.
Aceasta doreste si pofteste: sa ne facem bine unul altuia, si în viata de aici, si dupa moarte. Daca n-ar fi primit un asemenea lucru, nu ne-ar fi dat îndreptatirea sa-i pomenim pe cei morti la Dumnezeiasca Liturghie, si sa le facem parastasele, la trei zile, noua zile, patruzeci de zile si un an, asa cum fara nicio împotrivire, le primeste Biserica si le tine fara retinere poporul credincios. Adica, daca acestea însemnau o batjocura fara câstig si fara folos, oricum i s-ar fi descoperit vreunuia dintre multii sfinti, purtatori de Dumnezeu, patriarhi, parinti si învatatori, sa opreasca înselaciunea. Niciunul dintre ei însa n-a încercat vreodata sa desfiinteze parastasele. Dimpotriva, toti au consimtit si, astfel, în fiecare zi practica aceasta nu numai ca se întinde si prinde radacini, dar primeste continuu si adaosuri.
Sa vedem si ce ne spune Sfântul Atanasie cel Mare, în frumosul sau cuvânt pentru cei adormiti: “Si chiar daca mortul s-a savârsit din viata cu evlavie si s-a asezat în cer, sa nu pregeti sa-i aduci ulei si sa aprinzi lumânari la mormântul lui, cerând mila Domnului, pentru ca acestea simt bineplacute lui Dumnezeu, si aduc rasplata bogata, de vreme ce uleiul si lumânarea sunt jertfe, Dumnezeiasca Liturghie este izbavire, si fapta cea buna pentru saraci aduce înapoierea oricarui bun însutit. Deci, scopul celui care face jertfa pentru mort, este acelasi cu al celui care are un copil mic, care nu vorbeste, este neputincios si bolnav, si de dragul lui, aduce cu credinta la Sfânta Biserica drept jertfa lumânari, tamâie si ulei. Deci, acestea nu sunt ca si cum le tine si le ofera copilul însusi? Ceva asemanator nu se întâmpla si la Taina Sfântului Botez când nasul se leapada de satana si se uneste cu Hristos, pe seama pruncului care se boteaza? La fel trebuie sa socotim si starea celui care a murit credincios în Domnul, adica faptul ca el însusi tine si ofera lumânari, ulei si toate cele pe care noi le oferim pentru izbavirea lui.
Astfel, cu harul lui Dumnezeu, scopul care este însotit de credinta nu va fi zadarnic, pentru ca apostolii, teologii, învatatorii tainelor si parintii purtatori de Duh, dupa ce s-au unit cu Dumnezeu si s-au facut partasi puterii Sale extatice, au rânduit Liturghiile bineplacute lui Dumnezeu, rugaciunile si cîntarile care au loc în fiecare an, pentru amintirea mortilor.”
Vine însa un potrivnic si spune: “Daca este asa, toti se vor mântui, si nici imul nu se va chinui!” Ar fi bine, si macar sa se întâmple asa! Este ceea ce voieste si doreste si urmareste Atotbunul Dumnezeu, este ceea ce-I face bucurie si desfatare: nimeni sa nu fie lipsit de darurile Lui dumnezeiesti. Nu cumva a pregatit premiile si cununile pentru îngeri? Nu cumva a venit pe pamânt si S-a întrupat din Fecioara, S-a facut om, a patimit si a murit, ca sa mântuiasca puterile ceresti? Nu cumva îngerilor le va spune: “Veniti, binecuvântatii Parintelui Meu, de mosteniti împaratia care v-a fost gatita?” (Matei 25, 34) Nu poti tu, potrivnicule, sa pretinzi ca se va întâmpla acest lucru! De vreme ce pe toate Hristos le-a suferit pentru om, pentru acesta le-a si pregatit. De altfel, cine chemându-i pe prietenii sai la un prânz bogat, nu vrea sa vina toti si sa se sature de bunatatile lui? Adica, pentru care pricina a pregatit mâncarurile si bauturile, daca nu sa se îngrijeasca pentru prietenii sai? Deci, daca acest lucru îl voim noi, nu-l va voi cu mult mai mult Datatorul darurilor, Dumnezeu, Care din fire este Atotbun si Iubitor de oameni, si Care, împartind si daruind daruri, Se bucura si Se veseleste mai mult decât cel care le primeste?
Fiecare om care a dobândit un mic aluat al virtutilor si, cu toate ca a voit, n-a ajuns sa-l faca pâine, din lâncezeala, nepasare, sau amânare si astfel, într-o zi, fara sa se astepte, l-a secerat moartea, unul ca acesta nu va fi uitat de Dreptul Judecator. Domnul va misca sufletele casnicilor sai, ca sa-l ajute, împlinind datoriile cele din urma ale mortului.
Dimpotriva, cel care a dus o viata pacatoasa, care n-a mers niciodata dupa cum i-a dictat constiinta, ci s-a tavalit fara teama si rusine în cloaca placerilor, satisfacându-si toate poftele trupului, si ramânând indiferent cu totul fata de sufletul lui, când va pleca din aceasta viata, nu va fi ajutat de nimeni. Dumnezeu, pentru ca nu-l socoteste al Lui, va rândui sa-l uite, si femeia si copiii, si fratii, si prietenii sai. Deci, sa-l rog pe cel care este prietenul meu sa ma ajute daca este cu putinta, încât sa nu las în urma mea nicio datorie. Daca ajung însa la sfârsitul vietii mele fara sa fiu deloc pregatit, îl rog pe Mult Milostivul Dumnezeu, sa-i miste pe rudele si pe prietenii mei, sa le înfierbânte inimile, încât daca las ca om vreo datorie, sa ma ajute plini de râvna, si s-o plateasca cu fapte bune si bineplacute lui Dumnezeu. Asa învata si propovaduieste Sfântul Ioan Gura de Aur, pe care l-am amintit mai sus: “Daca n-apuci sa rânduiesti toate cerintele sufletului tau, cât timp traiesti, atunci chiar si în ultimul ceas, lasa porunca alor tai, sa-ti trimita cu tine bunurile tale când mori, adica sa te ajute prin fapte bune, milostenii si ofrande. Astfel, îl vei face pe Izbavitorul sa te primesca cu bunavointa, pentru ca pe acestea le primeste cu multumire”.
El însusi în alta parte scrie: “In testamentul tau pune împreuna mostenitori cu copiii si rudeniile tale si pe Domnul. Hârtia sa aiba si numele Judecatorului. Sa nu-i treaca cu vederea si sa-i aminteasca si pe cei saraci. Eu ma fac garantul lor. Desigur ca nu trebuie sa-l foloseasca cineva ca pretext, ca sa nu faca milostenii cât timp este în viata. Si cât traieste sa faca, dar sa le continuie si dupa moarte. Altfel este cu desavârsire nebun, nelegiuit si potrivnic vointei lui Dumnezeu. Este lucru placut si bine primit de Dumnezeu ca fiecare om evlavios si iubitor de bine sa se curete prin fapte bune, sa fuga de orice pacat si sa tina poruncile lui Dumnezeu, ca sa poata sa spuna cu curaj Domnului când ajunge la sfârsitul vietii sale: “Gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea” (Psalmi 107, 1). Si astfel, sa fie primit cu bucurie de îngerii care vor coborî sa-l ia. Desigur, acest lucru îl fac putini oameni si în putine împrejurari, dupa cuvântul Domnului, “Cei care se vor mântui vor fi putini” (Vezi Luca 13, 23) cuvânt pe care Atotînteleptul L-a rostit cu oarecare tristete.
Deci, stiind ca este foarte greu sa se gaseasca oamenii în aceasta prima categorie a celor mântuiti, mergem la a doua categorie, dupa învatatura Apostolilor si a Parintilor. Astfel, prin bunatatea lui Dumnezeu, si cei morti se folosesc, si iubirea de oameni se mareste, si nadejdea învierii prinde radacini, si rugaciunea catre Dumnezeu ne întareste, si credinciosii din sfintele biserici se îndesesc, si fapta cea buna fata de cei saraci se înmulteste. Oamenii luminati de Dumnezeu spun ca faptele oamenilor, la vremea ultimei suflari, sunt cântarite în talere. Si daca talerul din dreapta este mai sus decât cel din stânga, este limpede ca muribundul îsi va preda sufletul sfintilor îngeri. Daca cele doua balante simt egale, biruieste oricum iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Dar si daca talerul se înclina putin spre stânga, milostivirea lui Dumnezeu va completa lipsa. Iata cele trei judecati dumnezeiesti ale Domnului: prima este dreapta, a doua este iubitoare de oameni, a treia este preabuna. Dupa acestea vine a patra, când faptele pacatoase atârna foarte greu. Vai de noi atunci, fratilor! Si aceasta judecata a lui Dumnezeu, este dreapta si hotaraste cu dreptate pentru oamenii care simt judecati.
Deci, dupa acestea, sa ne întoarcem cu totii privirea la ziua înfricosatoare a celei de-a doua veniri a Domnului, si sa ne întrebam daca nu cumva atunci vom fi pedepsiti de rudeniile noastre, ca am neglijat îndatoririle fata de ele. Vai de toti cei care simt ca mine, care în ziua aceea vor fi sortiti în stânga Domnului! Fericiti sunt cei pe care Domnul îi va aseza de-a dreapta Lui, si vor auzi glasul binecuvântat: “Veniti, binecuvântatii Parintelui Meu, de mosteniti împaratia care v-a fost gatita voua de la începiitul lumii” (Matei 25, 34). Macar sa ne învrednicim sa auzim acel glas toti cei care pazim credinta ortodoxa si sa ne desfatam de bunurile, a caror frumusete “ochiul n-a vazut-o, urechea n-a auzit-o, si la inima omului nu s-a suit” (I Corinteni 2, 9). Amin.
Note:
(1) Si iudeii aduceau jertfe pentru iertarea pacatelor “celor adormiti în credinta” (2 Macabei 12, 45)(2) în legatura cu aceasta pomenire este si simbolismul teologic al colivelor, care se fac la fiecare parastas. Grâul simbolizeaza mormântul, învierea, si viata dincolo de mormânt a omului, care cazând în pamânt putrezeste si “moare”. Din aceasta “moarte” a lui însa izvoraste o noua viata.
De Sfântul Ioan Damaschin
extras din: Glasul Sfintilor Parinti – Editura Egumenita 2008
Prolog
Conform marturiei patristice uniforme, care confirma neîncetat traditia neîntrerupta de veacuri, rugaciunile speciale pentru morti au fost rânduite de catre Sfintii Apostoli(1). Aceasta rânduiala are doua fundamente dogmatice:
a) Consensul Bisericii, ca si comuniune a Sfintilor, care este alcatuita nu doar din cei vii, ci si din crestinii adormiti.b) Credinta în viata de dupa moarte, învierea mortilor si judecata cea din urma.
Mai mult, învatatura si practica îndelungata a Bisericii ne îndeamna sa ne aratam grija pentru adormirea unui suflet, nu doar prin rugaciuni, ci si prin fapte de iubire. Astfel, poruncile apostolice rânduiesc sa se ofere saracilor anumite bunuri ale mortului, spre pomenirea lui. Si Sfântul Ioan Gura de Aur, tâlcuind Evanghelia dupa Sfântul Ioan, ne sfatuieste sa facem asemenea fapte bune “încât daca mortul este pacatos, sa se izbaveasca de pacatele lui, iar daca este drept, sa primeasca plata si recompensa mai mare”. Rugaciunile pentru morti, pe de alta parte, înseamna atât pomenirea numelor la Sfintele Liturghii, cât si savârsirea unor slujbe speciale, parastasele. Deja în Constitutiile Apostolice, întâlnim amintite parastasele, la trei, noua, patruzeci de zile, si un an, potrivit timpului savârsirii lor, din ziua mortii. Multe simboluri ale parastaselor din zilele noastre sunt amintite de catre Parinti. Cele mai importante sunt urmatoarele: parastasul de trei zile simbolizeaza învierea Domnului, dupa ramânerea timp de trei zile în mormânt, si se savârseste cu nadejdea ca si mortul va învia în împaratia cereasca(2). Parastasele de noua zile se savârsesc pentru cele noua cete îngeresti, cu speranta ca sufletul celui mort sa va afla alaturi de ele. Parastasul de patruzeci de zile este pus în legatura cu înaltarea Domnului, care a avut loc la patruzeci de zile dupa Înviere, prin care ne rugam ca si mortul sa se înalte, ca sa-L întâlneasca pe Hristos în ceruri, si sa vietuiasca pentru totdeauna împreuna cu El. Parastasul de un an, se savârseste la împlinirea unui an de la ziua mortii, în amintirea zilei de nastere a mortului, caci pentru crestinii credinciosi, ziua nasterii celei adevarate este ziua mortii trupesti si a mutarii la viata vesnica.
Parastase, în legatura cu simbolismul celor de mai sus, se mai savârsesc si în luna a treia, a sasea si a noua, de la ziua mortii. Cel mai mare folos îl aduce mortilor slujba Sfintei Euharistii, savârsita în amintirea lor, pentru ca alunei prin particelele de pe Sfântul Disc “mortii se unesc în chip nevazut cu Dumnezeu si comunica cu El, si sunt mângâiate, mântuite, si se desfata în Hristos” (Sfântul Simeon al Tesalonicului). In afara de parastasele speciale pentru fiecare mort, Biserica are slujbe zilnice, cu rugaciuni generale pentru cei adormiti, asa cum avem de pilda, o parte din rânduiala miezonopticii, si referirile din Ecteniile Vecerniei, Utreniei si Dumnezeiestii Liturghii. De asemenea, Biserica a consacrat si zile speciale de parastase. Aproape toate sâmbetele anului bisericesc, si în special cele de dinaintea Duminicilor lasatului sec de carne, si a Rusaliilor, simt consacrate pomenirii mortilor. Trebuie sa se consemneze, desi este de la sine înteles, ca Biserica savârseste parastase, doar pentru crestinii care au adormit în sânurile ei.
Pe scurt, cele spuse mai sus despre parastase, si în general despre comuniunea celor vii cu madularele adormite ale Bisericii, adica a tututor madularelor, trupului divino-uman al lui Hristos simt, pe de o parte, înstiintari pentru cititorul neinitiat, iar pe alta parte, o introducere la lucrarea Sfântului Ioan Damaschin “Despre cei adormiti în credinta” din care redam numai câteva fragmente. În aceasta lucrare, marele Sfânt si teolog al secolului al VIII-lea, sintetizeaza învatatura noastra despre parastase si, folosind o multime de marturii patristice, raspunde la multe întrebari în legatura cu provenienta lor istorica, importanta si scopul lor.
Folosul Parastaselor
Diavolul, cel lipsit de orice bine si de orice lucru bineplacut lui Dumnezeu, aducând un motiv straniu si ciudat, si cu totul fara legatura, s-a repezit asupra unora si le-a semanat parerea ca, chipurile, nu folosesc cu nimic mortilor toate faptele bineplacute lui Dumnezeu, care se fac pentru sufletele lor. Si ei sunt de acord ca este asa, si folosesc texte scripturistice ca sa-si sustina parerea lor: “Pentru ca noi toti trebuie sa ne înfatisam înaintea scaunului de judecata a lui Hristos, ca sa ia fiecare dupa cele ca a facut prin trup, ori bine ori rau” (II Corinteni 5, 10), si “Ca nu este întru moarte cel ce Te pomeneste pe Tine. Si în iad, cine Te va lauda pe Tine?”(Psalmi 6, 5). Si “Tu, Doamne, vei rasplati sau vei pedepsi pe fiecare dupa faptele lui” (Psalmi 61, 11) si “Ceea ce seamana fiecare, aceasta va si secera” (Galateni 6, 7).
Deci, înteleptii mei, le vom spune acestora sa cerceteze si sa afle, ca pe cât de mare este frica pe care ne-o inspira Dumnezeu, Domnul tuturor, cu mult mai mare este bunatatea Lui. Desigur ca amenintarile Lui sunt înfricosatoare, dar si iubirea Sa de oameni, neînchipuit de mare. Si judecatile Lui sunt înfricosatoare, dar si milostivirea Lui este necuprinsa.
Luati seama la ce spune Sfânta Scriptura: Când Iuda Macabeul, se afla în Sion, cetatea marelui împarat, a vazut pe poporul sau ucis de vrajmasi, si a cautat si a aflat, în trupurile lor idoli mici. Si degraba, cu evlavie si iubire, a oferit pentru fiecare, jertfe de ispasire, mult milostivului Dumnezeu. De aceea, si Sfânta Scriptura se minuneaza de acea fapta a lui, ca si de toate celelalte (Vezi II Macabei 12, 38-45). Ucenicii Mântuitorului nostru, tainuitorii si martorii Cuvântului, dumnezeiestii apostoli, care au minunat lumea, au rânduit sa se faca pomenirea credinciosilor morti, în timpul rânduielii Preacuratelor si de viata facatoarelor Taine. De atunci si pâna în zilele noastre, Biserica Apostoleasca si Soborniceasca a lui Hristos, în toate partile pamântului, tine cu statornicie si fara umbra de îndoiala aceasta traditie, si o va tine pâna la sfârsitul lumii.
Aceasta pomenire, apostolii n-au rânduit-o, fara ratiune, scop, si nici la întâmplare, întrucât credinta crestina, imbatabila, n-a primit nimic nefolositor, si n-a pastrat nimic în plus, ci a tinut învataturile cu statornicie atâtea veacuri. Toate câte le-a primit si le-a pastrat sunt si folositoare, bineplacute lui Dumnezeu, si mântuitoare. Sa vedem însa ce au spus despre aceasta tema Sfintii Parinti din vechime. Marele si profundul cunoscator al tainelor dumnezeiesti, Sfântul Dionisie Areopagitul, în lucrarea sa despre ierarhia bisericeasca, scrie urmatoarele: “Rugaciunile sfintilor au trecere si în aceasta viata, si cu mult mai mult dupa moarte, asupra acelora care sunt vrednici de sfintele rugaciuni, adica asupra credinciosilor”. Si în alta parte: “Atotbunul Dumnezeu cauta sa ierte toate greselile mortilor, care simt datorate neputintei omenesti, si vrea sa-i aseze în lacasul celor vii, în sânurile lui Avraam, ale lui Isaac si ale lui Iacov, de unde a fugit toata durerea, întristarea si suspinul, trecând cu vederea, prin bunatatea puterii Sale dumnezeiesti pacatele pe care le-au facut mortii, din slabiciune omeneasca, de vreme ce, asa cum spune Scriptura, nimeni nu este curat de pacat”.
Vezi, tu, cel care te împotrivesti, cum întareste faptul ca rugaciunile pentru cei care au murit cu nadejdea în Dumnezeu sunt folositoare? Cel care poarta numele teologiei, Sfântul Grigorie Teologul, spune despre mama sa, în cuvântul la înmormântarea fratelui sau, Cezar: “A auzit predica vrednica de luat în seama, si durerea mamei s-a facut mai usoara, prin fagaduinta cea buna si bineplacuta lui Dumnezeu, ca le va da pe toate de dragul fiului, va darui bogatia, ca dar de înmormântare pentru acesta”. Si mai jos adauga: “Asadar, toate câte tin de noi sunt acestea. Am mai facut deja si altele, dar vom mai face si în viitor, savârsind parastasele si zilele de cinstire anuale, daca vom ramâne în viata”.
Vezi cum atesta si vorbeste despre ofrandele bune si bineplacute lui Dumnezeu care se fac pentru cei care au adormit, si îndeamna la parastasele de fiecare an?
Dupa acesta, cel cu nume “de aur”, Sfântul Ioan Hrisostom, în tâlcuirea sa iluminata de Dumnezeu, la Evanghelia Sfântului Ioan, spune: “Daca idolatrii ard împreuna cu mortii si lucrurile care le apartin, cu mai mult tu cel credincios, trebuie sa însotesti odata cu cel credincios si lucrurile lui, nu ca sa se faca cenusa, precum cele ale idolatrilor, ci pentru ca sa-i daruiesti mai multa slava; adica, daca mortul este pacatos sa se izbaveasca de pacatele lui, daca este drept, sa se mareasca premiul si rasplata lui”. Si în tâlcuirea epistolei catre filipeni scrie: “Sa ne înteleptim, aducând folos celor care au plecat. Sa le oferim cu tarie orice ajutor. Ma refer la milostenii si la ofrande, la acestea care, într-adevar, aduc mare usurare, mare desfatare si folos. Pentru ca ele nici n-au fost rânduite, nici n-au fost lasate fara scop, si la întâmplare în Biserica lui Dumnezeu de catre ucenicii Sai întelepti. Si n-ar fi lasat aceia traditia, ca sa faca rugaciune preotul, în timpul savârsirii înfricosatoarelor Taine pentru credinciosii care au adormit, daca nu stiau ca vor avea prin aceasta mult câstig si mare folos”.
De Dumnezeu înteleptitul, Sfântul Grigorie de Nyssa, scrie la rândul sau: “Nimic n-a fost lasat nechibzuit si nefolositor de catre ucenicii si propovaduitorii lui Hristos, dar nici nimic n-a fost pastrat, fara cugetare si folos, în întreaga Biserica a lui Dumnezeu. Sa-i pomenim în timpul Tainei celei dumnezeiesti si pline de lumina pe cei care au adormit ortodocsi este lucru folositor si bineplacut lui Dumnezeu”. Pentru ca cuvintele: “Tu, Doamne, vei rasplati sau vei pedepsi pe fiecare dupa faptele lui” (Psalmi 61, 11), “Ceea ce seamana fiecare, aceasta va si secera” (Galateni 6, 7) si altele asemanatoare, s-au spus oricum despre a doua venire a Domnului, despre Infricosatoarea Judecata, si despre sfârsitul acestei lumi. Desigur, atunci nu va mai exista posibilitatea ajutorului, si orice rugaciune va fi nefolositoare, caci când se încheie bazarul, nu mai exista marfa de târguit. Într-adevar, unde vor fi atunci cei saraci? Unde vor fi preotii pentru savârsirea jertfei? Unde vor fi psaltii? Unde vor fi binefacerile? Unde vor fi faptele cele bune? De aceea, înainte sa vina acel ceas sa ne ajutam unul pe celalalt si sa oferim Iubitorului de oameni Dumnezeu faptele iubirii noastre, fratilor! Pentru ca El primeste cu multumire ofrandele noastre, de dragul celor care n-au apucat si au plecat, am zice, nepregatiti. Le primeste si le socoteste ca faptele si ofrandele acelora. Asa vrea Iubitorul de oameni Dumnezeu, ca fapturile lui sa ceara, si El sa le dea toate câte simt pentru mântuirea lor. Si mai ales se apleaca în întregime spre cel care nu se lupta doar pentru sufletul lui, ci se intereseaza si pentru sufletul semenului sau. În aceasta situatie omul devine urmator lui Dumnezeu, si darurile facute celorlalti le cauta ca pe bucuriile sale. Astfel, împlineste conditia iubirii desavârsite, îsi asigura fericirea (“Fericiti sînt cei care arata mila fata de altii pentru ca acestora Dumnezeu le va arata mila Sa” (Matei 5, 7), si împreuna cu sufletul aproapelui îsi foloseste mult si sufletul sau.
Sa trecem acum de la aceste marturii la altele asemanatoare si egale ca putere. Paladie în Istoria sa lausiaca aminteste cu acrivie despre minunile Sfântului Macarie cel Mare. Acolo scrie ca Sfântul Macarie, întrebând odata teasta unui mort, a aflat toate câte se întâmpla cu cei care au murit, si la sfârsit a adaugat: “Deci, n-ati gasit nicio mângâiere?” Aceasta întrebare a pus-o pentru ca obisnuia sa se roage pentru cei morti, si voia sa afle daca, într-adevar, acestia se folosesc. Atunci, Iubitorul de oameni Dumnezeu, a vrut sa-i descopere adevarul slugii sale credincioase. Deci, l-a înstiintat prin teasta: “Când faci rugaciunile pentru morti, simtim o mica usurare.”
Un altul dintre Sfintii Parinti avea un mucenic care vietuia în nepasare si, astfel, a ajuns la sfârsitul vietii sale. Mult milostivul si Iubitorul de oameni Dumnezeu i-a aratat batrânului, care se ruga cu lacrimi, ca-l va arunca pe ucenicul sau în foc pâna la gât, precum bogatul din parabola saracului Lazar (Luca 16, 23-24). Când batrânul sfânt a început sa se bata si sa se roage, plângând, Acela i-a descoperit, ca-l va baga în foc pâna la mijloc. Si când batrânul, din nou L-a rugat cu multa staruinta, Dumnezeu i-a aratat vedenie, ca l-a izbavit pe ucenicul sau cu desavârsire de focul iadului. Dar cine ar putea sa povesteasca cu de-a rândul toate marturiile care se afla raspândite în Vietile Sfintilor, în martirologii si în sfintele descoperiri, de unde reiese clar, ca rugaciunile, Liturghiile, si milosteniile pentru morti folosesc foarte mult sufletelor? Pentru ca nimic nu se pierde din toate câte au fost daruite lui Dumnezeu, caci Domnul le da înapoi însutit. Cât despre cuvântul profetului: “Cine se va pocai înaintea Ta?” (Vezi Psalmi 6, 6) am spus deja ca amenintarile Atotputernicului Dumnezeu sunt înfricosatoare, dar în cele din urma le pierde iubirea Sa de oameni negraita. De altfel si dupa acest cuvânt al profetului, s-a gasit oricum pocainta în iad. Ma refer la pocainta celor care au crezut acolo, când Domnul S-a pogorât ca sa-i mântuiasca. Dar si în iad, Datatorul de viata nu i-a mântuit pe toti, ci doar pe cei care au crezut. Acestea nu înseamna ca se desfiinteaza profetia. Niciodata. Aici se arata în mod simplu ca preabunul Dumnezeu este “biruit” de iubirea Sa fata de om. La fel s-a întâmplat si cu cuvântul profetic al lui Iona: “Ninive va fi distrusa!” (Ioan 3, 4). Însa n-a pierit pentru ca bunatatea lui Dumnezeu a biruit dreptatea lui. Si lui Iezechia, i-a zis prin gura profetului Isaia: “Fa testament pentru casa ta, caci nu te vei mai însanatosi, ci vei muri” (IV Regi 20, 1), însa n-a murit. Lui Ahab, din nou i l-a trimis pe profetul Isaia, ca sa-l înstiinteze: „Îti voi trimite nenorociri” (III Regi 20, 21), si nu i-a trimis. De ce ? Dumnezeu i-a explicat profetului: “Ai vazut cum s-a pocait Ahab: de aceea nu-i voi trimite nenorociri cât timp va trai” (III Regi 20, 29). Din nou, bunatatea a biruit hotarârea Lui, asa cum s-a întâmplat în foarte multe situatii, si cum se va întâmpla pâna la sfârsitul lumii, când se va încheia sarbatoarea, când nu va mai fi timp pentru ajutor, ci fiecare om se va afla singur cu povara lui. Acum este înca timp pentru îngrijorare, pentru osteneala, pentru schimbare, alergatura si lupta. Si fericit este cel care pâna în sfârsit nu si-a pierdut nadejdea lui. Dar mai fericit este cel care s-a luptat si pentru sine si pentru aproapele sau, pentru ca aceasta fapta sa alerge cineva în ajutorul aproapelui îl multumeste cel mai mult pe Mult Milostivul Dumnezeu.
Aceasta doreste si pofteste: sa ne facem bine unul altuia, si în viata de aici, si dupa moarte. Daca n-ar fi primit un asemenea lucru, nu ne-ar fi dat îndreptatirea sa-i pomenim pe cei morti la Dumnezeiasca Liturghie, si sa le facem parastasele, la trei zile, noua zile, patruzeci de zile si un an, asa cum fara nicio împotrivire, le primeste Biserica si le tine fara retinere poporul credincios. Adica, daca acestea însemnau o batjocura fara câstig si fara folos, oricum i s-ar fi descoperit vreunuia dintre multii sfinti, purtatori de Dumnezeu, patriarhi, parinti si învatatori, sa opreasca înselaciunea. Niciunul dintre ei însa n-a încercat vreodata sa desfiinteze parastasele. Dimpotriva, toti au consimtit si, astfel, în fiecare zi practica aceasta nu numai ca se întinde si prinde radacini, dar primeste continuu si adaosuri.
Sa vedem si ce ne spune Sfântul Atanasie cel Mare, în frumosul sau cuvânt pentru cei adormiti: “Si chiar daca mortul s-a savârsit din viata cu evlavie si s-a asezat în cer, sa nu pregeti sa-i aduci ulei si sa aprinzi lumânari la mormântul lui, cerând mila Domnului, pentru ca acestea simt bineplacute lui Dumnezeu, si aduc rasplata bogata, de vreme ce uleiul si lumânarea sunt jertfe, Dumnezeiasca Liturghie este izbavire, si fapta cea buna pentru saraci aduce înapoierea oricarui bun însutit. Deci, scopul celui care face jertfa pentru mort, este acelasi cu al celui care are un copil mic, care nu vorbeste, este neputincios si bolnav, si de dragul lui, aduce cu credinta la Sfânta Biserica drept jertfa lumânari, tamâie si ulei. Deci, acestea nu sunt ca si cum le tine si le ofera copilul însusi? Ceva asemanator nu se întâmpla si la Taina Sfântului Botez când nasul se leapada de satana si se uneste cu Hristos, pe seama pruncului care se boteaza? La fel trebuie sa socotim si starea celui care a murit credincios în Domnul, adica faptul ca el însusi tine si ofera lumânari, ulei si toate cele pe care noi le oferim pentru izbavirea lui.
Astfel, cu harul lui Dumnezeu, scopul care este însotit de credinta nu va fi zadarnic, pentru ca apostolii, teologii, învatatorii tainelor si parintii purtatori de Duh, dupa ce s-au unit cu Dumnezeu si s-au facut partasi puterii Sale extatice, au rânduit Liturghiile bineplacute lui Dumnezeu, rugaciunile si cîntarile care au loc în fiecare an, pentru amintirea mortilor.”
Vine însa un potrivnic si spune: “Daca este asa, toti se vor mântui, si nici imul nu se va chinui!” Ar fi bine, si macar sa se întâmple asa! Este ceea ce voieste si doreste si urmareste Atotbunul Dumnezeu, este ceea ce-I face bucurie si desfatare: nimeni sa nu fie lipsit de darurile Lui dumnezeiesti. Nu cumva a pregatit premiile si cununile pentru îngeri? Nu cumva a venit pe pamânt si S-a întrupat din Fecioara, S-a facut om, a patimit si a murit, ca sa mântuiasca puterile ceresti? Nu cumva îngerilor le va spune: “Veniti, binecuvântatii Parintelui Meu, de mosteniti împaratia care v-a fost gatita?” (Matei 25, 34) Nu poti tu, potrivnicule, sa pretinzi ca se va întâmpla acest lucru! De vreme ce pe toate Hristos le-a suferit pentru om, pentru acesta le-a si pregatit. De altfel, cine chemându-i pe prietenii sai la un prânz bogat, nu vrea sa vina toti si sa se sature de bunatatile lui? Adica, pentru care pricina a pregatit mâncarurile si bauturile, daca nu sa se îngrijeasca pentru prietenii sai? Deci, daca acest lucru îl voim noi, nu-l va voi cu mult mai mult Datatorul darurilor, Dumnezeu, Care din fire este Atotbun si Iubitor de oameni, si Care, împartind si daruind daruri, Se bucura si Se veseleste mai mult decât cel care le primeste?
Fiecare om care a dobândit un mic aluat al virtutilor si, cu toate ca a voit, n-a ajuns sa-l faca pâine, din lâncezeala, nepasare, sau amânare si astfel, într-o zi, fara sa se astepte, l-a secerat moartea, unul ca acesta nu va fi uitat de Dreptul Judecator. Domnul va misca sufletele casnicilor sai, ca sa-l ajute, împlinind datoriile cele din urma ale mortului.
Dimpotriva, cel care a dus o viata pacatoasa, care n-a mers niciodata dupa cum i-a dictat constiinta, ci s-a tavalit fara teama si rusine în cloaca placerilor, satisfacându-si toate poftele trupului, si ramânând indiferent cu totul fata de sufletul lui, când va pleca din aceasta viata, nu va fi ajutat de nimeni. Dumnezeu, pentru ca nu-l socoteste al Lui, va rândui sa-l uite, si femeia si copiii, si fratii, si prietenii sai. Deci, sa-l rog pe cel care este prietenul meu sa ma ajute daca este cu putinta, încât sa nu las în urma mea nicio datorie. Daca ajung însa la sfârsitul vietii mele fara sa fiu deloc pregatit, îl rog pe Mult Milostivul Dumnezeu, sa-i miste pe rudele si pe prietenii mei, sa le înfierbânte inimile, încât daca las ca om vreo datorie, sa ma ajute plini de râvna, si s-o plateasca cu fapte bune si bineplacute lui Dumnezeu. Asa învata si propovaduieste Sfântul Ioan Gura de Aur, pe care l-am amintit mai sus: “Daca n-apuci sa rânduiesti toate cerintele sufletului tau, cât timp traiesti, atunci chiar si în ultimul ceas, lasa porunca alor tai, sa-ti trimita cu tine bunurile tale când mori, adica sa te ajute prin fapte bune, milostenii si ofrande. Astfel, îl vei face pe Izbavitorul sa te primesca cu bunavointa, pentru ca pe acestea le primeste cu multumire”.
El însusi în alta parte scrie: “In testamentul tau pune împreuna mostenitori cu copiii si rudeniile tale si pe Domnul. Hârtia sa aiba si numele Judecatorului. Sa nu-i treaca cu vederea si sa-i aminteasca si pe cei saraci. Eu ma fac garantul lor. Desigur ca nu trebuie sa-l foloseasca cineva ca pretext, ca sa nu faca milostenii cât timp este în viata. Si cât traieste sa faca, dar sa le continuie si dupa moarte. Altfel este cu desavârsire nebun, nelegiuit si potrivnic vointei lui Dumnezeu. Este lucru placut si bine primit de Dumnezeu ca fiecare om evlavios si iubitor de bine sa se curete prin fapte bune, sa fuga de orice pacat si sa tina poruncile lui Dumnezeu, ca sa poata sa spuna cu curaj Domnului când ajunge la sfârsitul vietii sale: “Gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea” (Psalmi 107, 1). Si astfel, sa fie primit cu bucurie de îngerii care vor coborî sa-l ia. Desigur, acest lucru îl fac putini oameni si în putine împrejurari, dupa cuvântul Domnului, “Cei care se vor mântui vor fi putini” (Vezi Luca 13, 23) cuvânt pe care Atotînteleptul L-a rostit cu oarecare tristete.
Deci, stiind ca este foarte greu sa se gaseasca oamenii în aceasta prima categorie a celor mântuiti, mergem la a doua categorie, dupa învatatura Apostolilor si a Parintilor. Astfel, prin bunatatea lui Dumnezeu, si cei morti se folosesc, si iubirea de oameni se mareste, si nadejdea învierii prinde radacini, si rugaciunea catre Dumnezeu ne întareste, si credinciosii din sfintele biserici se îndesesc, si fapta cea buna fata de cei saraci se înmulteste. Oamenii luminati de Dumnezeu spun ca faptele oamenilor, la vremea ultimei suflari, sunt cântarite în talere. Si daca talerul din dreapta este mai sus decât cel din stânga, este limpede ca muribundul îsi va preda sufletul sfintilor îngeri. Daca cele doua balante simt egale, biruieste oricum iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Dar si daca talerul se înclina putin spre stânga, milostivirea lui Dumnezeu va completa lipsa. Iata cele trei judecati dumnezeiesti ale Domnului: prima este dreapta, a doua este iubitoare de oameni, a treia este preabuna. Dupa acestea vine a patra, când faptele pacatoase atârna foarte greu. Vai de noi atunci, fratilor! Si aceasta judecata a lui Dumnezeu, este dreapta si hotaraste cu dreptate pentru oamenii care simt judecati.
Deci, dupa acestea, sa ne întoarcem cu totii privirea la ziua înfricosatoare a celei de-a doua veniri a Domnului, si sa ne întrebam daca nu cumva atunci vom fi pedepsiti de rudeniile noastre, ca am neglijat îndatoririle fata de ele. Vai de toti cei care simt ca mine, care în ziua aceea vor fi sortiti în stânga Domnului! Fericiti sunt cei pe care Domnul îi va aseza de-a dreapta Lui, si vor auzi glasul binecuvântat: “Veniti, binecuvântatii Parintelui Meu, de mosteniti împaratia care v-a fost gatita voua de la începiitul lumii” (Matei 25, 34). Macar sa ne învrednicim sa auzim acel glas toti cei care pazim credinta ortodoxa si sa ne desfatam de bunurile, a caror frumusete “ochiul n-a vazut-o, urechea n-a auzit-o, si la inima omului nu s-a suit” (I Corinteni 2, 9). Amin.
Note:
(1) Si iudeii aduceau jertfe pentru iertarea pacatelor “celor adormiti în credinta” (2 Macabei 12, 45)(2) în legatura cu aceasta pomenire este si simbolismul teologic al colivelor, care se fac la fiecare parastas. Grâul simbolizeaza mormântul, învierea, si viata dincolo de mormânt a omului, care cazând în pamânt putrezeste si “moare”. Din aceasta “moarte” a lui însa izvoraste o noua viata.
De Sfântul Ioan Damaschin
extras din: Glasul Sfintilor Parinti – Editura Egumenita 2008
vineri, 16 ianuarie 2009
Cu copiii nostri colindând la centru fundaţiei NEW LIFE din Amara unde sunt ingrijiţi mai mulţi copii cu deficiente neuro-motorii.CAMPANIA 2% DIN IMPOZITUL PE VENIT
CINE SUNTEM?
PAROHIA SFINŢII IMPĂRAŢI CONSTANTIN ŞI ELENA este una din unităţile administrative ale Bisericii Ortodoxe Române şi funcţionează în cadrul Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, Protoieria Slobozia.
CE FACEM?
În afara cadrului liturgic (a slujbelor religioase care se oficiază la biserica parohială) şi a asistenţei religioase acordată locuitorilor satului, intenţionăm ca în cel mai scurt timp să începem lucrările la reconsolidarea bisericii prin refacerea acoperişului şi a interiorului cât şi reconstruirea clopotniţei.
Sunt două din proiectele parohiei realizabile în viitorul apropiat, de aceea orice sprijin este binevenit.
„Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Ev. după Marcu cap12 versetul 31
DE CE AVEM NEVOIE DE TINE ?
Pentru că prin direcţionarea celor 2% din impozitul pe care deja l-ai plătit către stat putem să realizăm o parte din proiectele propuse.
DE CE AI FACE ACEASTĂ DIRECŢIONARE?
În primul rând pentru că nu ai nimic de pierdut.
Banii pe care îi direcţionezi către noi sau către altă entitate non profit oricum au fost plătiţi la bugetul de stat şi sunt folosiţi în alte scopuri pe care de cele mai multe ori nu le cunoaştem .
Apoi gândeşte-te că faci o faptă bună, ajuţi pe cei ce au nevoie de tine şi ştii ce se va face cu aceşti bani.
CE TREBUIE SĂ FACI?
1.Dacă eşti salariat, trebuie să completezi cu majuscule datele de identificare ale contribuabilului de la punctul A din formularul 230 pe care l-ai primit odată cu acest pliant. Dacă nu ştii suma de la punctul B, nu este nici o problemă, ea va fi completată de organul fiscal.
2.Returnează formularul persoanei de la care l-ai primit, sau depune-l la administraţia financiara pe raza căreia ai domiciliul fiscal.
3.Dacă mai cunoşti un prieten care ar face acelaşi lucru nu ezita să-i spui despre această posibilitate de implicare.
Nu uita că data limită la care se poate depune cererea privind destinaţia sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual este 15 mai.
DUMNEZEU SĂ TE BINECUVINTEZE PENTRU IMPLICAREA TA
DATE DE IDENTIFICARE:
PAROHIA SFINŢII IMPĂRAŢI
CONSTANTIN ŞI ELENA
SAT C.BRÂNCOVEANU
PROTOIERIA SLOBOZIA
JUDEŢUL CĂLĂRAŞI
C.I.F.: 23073320
COD IBAN:
RO94CRDZ069A000760481001
REPREZENTANT:
PR. OANCEA C. ALEXANDRU
TELEFON MOBIL:
0740162588
PAROHIA SFINŢII IMPĂRAŢI CONSTANTIN ŞI ELENA este una din unităţile administrative ale Bisericii Ortodoxe Române şi funcţionează în cadrul Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, Protoieria Slobozia.
CE FACEM?
În afara cadrului liturgic (a slujbelor religioase care se oficiază la biserica parohială) şi a asistenţei religioase acordată locuitorilor satului, intenţionăm ca în cel mai scurt timp să începem lucrările la reconsolidarea bisericii prin refacerea acoperişului şi a interiorului cât şi reconstruirea clopotniţei.
Sunt două din proiectele parohiei realizabile în viitorul apropiat, de aceea orice sprijin este binevenit.
„Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Ev. după Marcu cap12 versetul 31
DE CE AVEM NEVOIE DE TINE ?
Pentru că prin direcţionarea celor 2% din impozitul pe care deja l-ai plătit către stat putem să realizăm o parte din proiectele propuse.
DE CE AI FACE ACEASTĂ DIRECŢIONARE?
În primul rând pentru că nu ai nimic de pierdut.
Banii pe care îi direcţionezi către noi sau către altă entitate non profit oricum au fost plătiţi la bugetul de stat şi sunt folosiţi în alte scopuri pe care de cele mai multe ori nu le cunoaştem .
Apoi gândeşte-te că faci o faptă bună, ajuţi pe cei ce au nevoie de tine şi ştii ce se va face cu aceşti bani.
CE TREBUIE SĂ FACI?
1.Dacă eşti salariat, trebuie să completezi cu majuscule datele de identificare ale contribuabilului de la punctul A din formularul 230 pe care l-ai primit odată cu acest pliant. Dacă nu ştii suma de la punctul B, nu este nici o problemă, ea va fi completată de organul fiscal.
2.Returnează formularul persoanei de la care l-ai primit, sau depune-l la administraţia financiara pe raza căreia ai domiciliul fiscal.
3.Dacă mai cunoşti un prieten care ar face acelaşi lucru nu ezita să-i spui despre această posibilitate de implicare.
Nu uita că data limită la care se poate depune cererea privind destinaţia sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual este 15 mai.
DUMNEZEU SĂ TE BINECUVINTEZE PENTRU IMPLICAREA TA
DATE DE IDENTIFICARE:
PAROHIA SFINŢII IMPĂRAŢI
CONSTANTIN ŞI ELENA
SAT C.BRÂNCOVEANU
PROTOIERIA SLOBOZIA
JUDEŢUL CĂLĂRAŞI
C.I.F.: 23073320
COD IBAN:
RO94CRDZ069A000760481001
REPREZENTANT:
PR. OANCEA C. ALEXANDRU
TELEFON MOBIL:
0740162588
Istoricul Parohiei Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena
Satul Constantin Brîncoveanu, se află situat la 10 km sud de municipiul Slobozia, la 6 km nord de satul Drajna, la 8 km nord de A2 şi 1,5 km est de DN21 ce leagă cele doua municipii reşedinţă de judeţ Slobozia şi Călăraşi.
Satul Constantin Brîncoveanu a luat fiinţă în anul 1926 prin împroprietărirea mai multor ţărani săraci din judeţele: Muscel(Dâmboviţa), Prahova, Ialomiţa şi Călăraşi.
Parohia Sfinţii Împăraţi se înfiinţează ca o necesitate in anul 1934 la 1 decembrie aşa cum reiese din procesul verbal de inspecţie al protoiereului Marin Rădulescu de la Protoieria IV Cosîmbeşti la data de 22 mai 1935. în acest proces verbal se consemnează faptul că slujbele religioase se oficiază în şcoală. Ulterior locuitorii satului au cumpărat o casă în centrul satului şi cer lămuriri pentru amenajarea acesteia în casă de rugăciune. Casa era construită de gard învelită cu tablă neagră, având în interior altar, naos şi tindă. Era prevăzută cu o turlă în care se afla clopotul. Construcţia a rezistat până în anul 1955 când se toarnă fundaţie de beton şi se zideşte în jurul zidurilor vechi o altă construcţie din cărămidă în formă de navă.
Începând cu anul 1956 se adună materiale necesare pentru construirea unei noi biserici pe locul destinat, specificat în planul satului, dar nu s-au obţinut aprobările necesare începerii lucrărilor. Din acest motiv in anul 1964 se înlocuieşte acoperişul la construcţia veche cu unul nou având tablă galvanizată, tavanul în interior se face boltit, se desfiinţează tinda şi se mută clopotul în clopotniţa de lemn construită în formă de schelă în faţa bisericii. În interior nu avea pictură. Această construcţie a rezistat până în anul 1996 când sub îndrumarea preotului Adrian Bacheş se toarnă o nouă fundaţie în jurul celei vechi şi se ridică o nouă construcţie extinsă şi pe lungime şi pe lăţime având formă de cruce, cu o turlă principală situată deasupra naosului şi o turlă mică situată deasupra pronaosului, este învelită cu tablă. În interior se pictează în stil neobizantin în tehnica tempera de către Elena Rangheţ.
Primul preot al parohiei a fost Victor Păleau transferat reciproc cu preotul Vlad Dragomir de la parohia Văvălugi Bozioru, Buzău, la 1 mai 1942, iar primul cântăreţ a fost Ioan Metelici. Au urmat apoi preotul Hangu Gheorghe între 1980-1987 şi preotul Bacheş Adrian între ani 1994-2007. Din 1 iulie 2007 slujeşte ca preot paroh Alexandru Oancea fiu al satului.
Satul Constantin Brîncoveanu a luat fiinţă în anul 1926 prin împroprietărirea mai multor ţărani săraci din judeţele: Muscel(Dâmboviţa), Prahova, Ialomiţa şi Călăraşi.
Parohia Sfinţii Împăraţi se înfiinţează ca o necesitate in anul 1934 la 1 decembrie aşa cum reiese din procesul verbal de inspecţie al protoiereului Marin Rădulescu de la Protoieria IV Cosîmbeşti la data de 22 mai 1935. în acest proces verbal se consemnează faptul că slujbele religioase se oficiază în şcoală. Ulterior locuitorii satului au cumpărat o casă în centrul satului şi cer lămuriri pentru amenajarea acesteia în casă de rugăciune. Casa era construită de gard învelită cu tablă neagră, având în interior altar, naos şi tindă. Era prevăzută cu o turlă în care se afla clopotul. Construcţia a rezistat până în anul 1955 când se toarnă fundaţie de beton şi se zideşte în jurul zidurilor vechi o altă construcţie din cărămidă în formă de navă.
Începând cu anul 1956 se adună materiale necesare pentru construirea unei noi biserici pe locul destinat, specificat în planul satului, dar nu s-au obţinut aprobările necesare începerii lucrărilor. Din acest motiv in anul 1964 se înlocuieşte acoperişul la construcţia veche cu unul nou având tablă galvanizată, tavanul în interior se face boltit, se desfiinţează tinda şi se mută clopotul în clopotniţa de lemn construită în formă de schelă în faţa bisericii. În interior nu avea pictură. Această construcţie a rezistat până în anul 1996 când sub îndrumarea preotului Adrian Bacheş se toarnă o nouă fundaţie în jurul celei vechi şi se ridică o nouă construcţie extinsă şi pe lungime şi pe lăţime având formă de cruce, cu o turlă principală situată deasupra naosului şi o turlă mică situată deasupra pronaosului, este învelită cu tablă. În interior se pictează în stil neobizantin în tehnica tempera de către Elena Rangheţ.
Primul preot al parohiei a fost Victor Păleau transferat reciproc cu preotul Vlad Dragomir de la parohia Văvălugi Bozioru, Buzău, la 1 mai 1942, iar primul cântăreţ a fost Ioan Metelici. Au urmat apoi preotul Hangu Gheorghe între 1980-1987 şi preotul Bacheş Adrian între ani 1994-2007. Din 1 iulie 2007 slujeşte ca preot paroh Alexandru Oancea fiu al satului.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)