În ziua de 18
noiembrie, în prima duminică din Postul Crăciunului, la parohia Constantin
Brâncoveanu, după oficierea sfintei Liturghii, enoriașii parohiei sub
îndrumarea preotului paroh Alexandru Oancea, au pornit în procesiune spre
troița ce marchează intrarea în localitate pentru a participa la slujba de
sfințire a icoanei Sfântului Constantin Vodă Brâncoveanu cu cei patru fii ai
săi: Constantin, Ștefan, Radu și Matei împreună cu sfetnicul Ianache. Icoana a fost montată lângă troița ridicată în
primăvara acestui an prin împlicarea credincioșilor din parohie și cu sprijinul
Consiliului Local al Comunei Dragalina. Totodată a fost oficiată și slujba de
binecuvântare a fântânii aflată în apropiere, fântână săpată în urmă cu 45 de
ani, dar care devenise neutilizabilă după anul 1989, refăcută în stil
tradițional în cursul anului 2012.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu